Despre încrederea în sine, frica de judecată și curajul de a apărea în social media
De câte ori ai vrut să publici o fotografie, să vorbești despre ceea ce faci sau să îți faci cunoscut un proiect, dar te-ai oprit pentru că te-ai gândit la ce vor spune ceilalți?
Poate că nu ți-a plăcut cum arătai. Poate că ai avut impresia că nu te exprimi suficient de bine. Sau poate că te-ai întrebat dacă ai cu adevărat ceva interesant de spus.
Și atunci ai amânat.
Pentru momentul în care vei arăta mai bine, vei avea mai multă experiență sau vei simți că ești suficient de pregătit.
Dar ce se întâmplă dacă acel moment nu vine niciodată?
În anii în care am lucrat în marketing și comunicare, am întâlnit oameni cu experiență, profesioniști și antreprenori care construiseră afaceri frumoase, dar care aveau o mare reținere să devină vizibili.
Și m-am întrebat de multe ori: de ce un om care poate conduce o afacere și poate lua decizii importante se teme să vorbească public despre ceea ce iubește să facă?
Cred că, în multe situații, răspunsul are legătură cu felul în care ne privim pe noi înșine și cu importanța pe care o acordăm părerilor celorlalți.
Dar nu în toate cazurile.
Pentru că există și oameni care, pur și simplu, nu își doresc să fie vizibili. Și cred că este important să respectăm această diferență.
„Nu sunt suficient de frumoasă. Nu sunt suficient de slabă. Nu sunt suficient de bună.”
Trăim într-o perioadă în care suntem expuși permanent la imagini cu oameni care par să arate impecabil, să vorbească foarte bine și să aibă mereu ceva interesant de spus.
Vedem fotografii frumoase, videoclipuri atent pregătite și fragmente din viețile altora.
Și, uneori, uităm că ceea ce vedem reprezintă doar o parte din realitate.
Începem să ne comparăm.
Nu ne place cum arătăm, cum zâmbim, cum gesticulăm sau cum ne auzim vocea. Ne gândim la kilogramele în plus, la felul în care suntem îmbrăcați sau la lucrurile pe care am putea să le spunem greșit.
Iar toate aceste nesiguranțe pot deveni motive pentru a nu ne expune.
Doar că valoarea unui om nu este dată de felul în care arată într-o fotografie.
Nu devii un profesionist mai puțin bun pentru că nu te simți fotogenic și nici un antreprenor mai puțin valoros pentru că ai emoții atunci când trebuie să vorbești în public.
Știu însă că este foarte ușor să spunem aceste lucruri și uneori mult mai greu să le acceptăm atunci când este vorba despre noi.
Femeia de business care avea atât de multe de spus, dar nu voia să fie văzută
Îmi amintesc de o clientă foarte creativă, cu idei excelente, cu viziune și cu o capacitate remarcabilă de a înțelege vânzările și de a dezvolta un business.
Crea produse interesante și avea o poveste profesională care, sunt convinsă, ar fi putut inspira și alte femei.
Din punctul meu de vedere, avea toate calitățile pentru a deveni și imaginea propriului proiect.
Ar fi putut vorbi despre produsele sale, despre procesul de creație, despre provocările întâlnite și despre lucrurile pe care le învățase în activitatea ei.
Dar nu își dorea să apară în fața camerei.
Percepția ei asupra aspectului fizic o făcea să îi fie teamă de eventualele critici.
Eu o vedeam ca pe o femeie frumoasă și competentă, însă ea nu se privea astfel.
Mi se părea păcat că aceste nesiguranțe o țineau departe de o oportunitate pe care ar fi putut să o valorifice.
Am întâlnit și o altă antreprenoare, care crea produse pentru femei, dar care evita expunerea. În cazul ei nu era vorba despre aspectul fizic. Pur și simplu nu se simțea confortabil să fie în centrul atenției.
Și am lucrat cu un antreprenor care avea o perspectivă complet diferită: el considera că rolul lui era să facă business, nu marketing. Nu voia să devină imaginea afacerii și își asumase această alegere.
Toate aceste experiențe m-au făcut să înțeleg că oamenii pot avea motive foarte diferite pentru a nu apărea în online.
Unii se tem de ceea ce ar putea spune ceilalți. Alții nu au suficientă încredere în ei. Iar alții nu își doresc pur și simplu această expunere.
Cred că rolul nostru, ca specialiști în comunicare, nu este să forțăm un om să devină vizibil, ci să îl ajutăm să descopere ce posibilități are și să decidă singur ceea ce i se potrivește.
Când ai experiență, dar te întrebi dacă ești suficient de bun
Aspectul fizic nu este singurul motiv pentru care evităm expunerea.
Mai există și teama că nu suntem suficient de pregătiți.
Putem avea ani de experiență, proiecte realizate, rezultate profesionale și oameni care au încredere în noi, dar să ne întrebăm în continuare:
Dacă există cineva care știe mai multe decât mine?
Dacă spun ceva greșit?
Dacă cineva mă contrazice?
Aceste gânduri se apropie de ceea ce este numit adesea „sindromul impostorului”, sentimentul că nu suntem atât de competenți pe cât ar sugera propriile realizări.
Și cred că foarte mulți oameni au trecut, într-un moment sau altul, printr-o astfel de experiență.
Adevărul este că întotdeauna va exista cineva care știe mai multe despre un anumit subiect, care are mai multă experiență sau care vede lucrurile diferit.
Dar asta nu înseamnă că experiența noastră nu are valoare.
Există o diferență între a recunoaște că mai avem lucruri de învățat și a considera că nu vom fi niciodată suficient de pregătiți pentru a vorbi despre ceea ce știm.
Și eu am crezut că alții sunt mai buni decât mine
Dacă mă gândesc la experiența mea, recunosc că nici eu nu m-am considerat întotdeauna suficient de bună.
Deși aveam experiență în marketing și comunicare, proiecte construite și colaborări cu oameni din domenii diferite, aveam uneori senzația că există mereu cineva mai pregătit, mai experimentat sau mai convingător decât mine.
Când am decis să încep podcastul, aceste gânduri au devenit și mai prezente.
Îmi dorisem de foarte mult timp să am un asemenea proiect, dar știam că urma să mă expun.
Să apar în fața camerei, să conduc conversații și să pun întrebări unor oameni care, uneori, aveau o experiență profesională mult mai mare decât a mea.
Și, sincer, lucrul acesta mă intimida.
Dar mi-am spus că voi face podcastul și pentru mine.
Ca să învăț, să îmi depășesc temerile și să îmi demonstrez că pot.
Mi-am luat inima în dinți și am început.
Nu pot spune că toate emoțiile au dispărut. Chiar și acum există momente în care mă simt intimidată de realizările sau de experiența unui invitat.
Dar am descoperit ceva frumos în toate aceste conversații.
Dincolo de funcții, titluri și realizări profesionale, suntem oameni.
Iar mulți dintre oamenii valoroși pe care i-am cunoscut au avut naturalețea și disponibilitatea de a purta o conversație fără să încerce să demonstreze că sunt superiori.
Podcastul m-a ajutat să descopăr nu doar poveștile lor, ci și mai multă încredere în propriile idei, în creativitatea mea și în capacitatea mea de a construi un asemenea proiect.
Privind în urmă, cred că acesta a fost unul dintre cele mai importante exerciții de încredere în sine pentru mine.
Am înțeles că uneori curajul nu vine înainte să faci un lucru. Îl descoperi tocmai pentru că ai început să îl faci.
Frica de judecată și comentariile negative
Un alt motiv pentru care oamenii evită să devină vizibili este teama de critică.
Ce se întâmplă dacă cineva face un comentariu despre felul în care arătăm? Dacă ne ironizează? Dacă nu este de acord cu ceea ce spunem?
Cred că trebuie să acceptăm faptul că, atunci când alegem să comunicăm public, vor exista și oameni care au opinii diferite de ale noastre.
Și nu cred că acest lucru este neapărat rău.
O observație pertinentă ne poate ajuta să înțelegem ceva ce nu am văzut. Cineva ne poate corecta o informație sau poate aduce o perspectivă interesantă asupra subiectului.
Dar există o diferență între o critică exprimată civilizat și un comentariu făcut doar pentru a jigni sau a provoca.
Eu prefer comunicarea diplomatică.
Dacă primesc o observație argumentată, cred că merită să o analizez și, atunci când este cazul, să răspund.
Dar dacă cineva mă jignește gratuit, nu consider că am obligația de a intra într-un conflict.
Putem alege să nu răspundem. Putem modera comentariile sau bloca persoanele care au un comportament abuziv.
Pentru că libertatea de exprimare nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice formă de comportament din partea celorlalți.
Iar dacă alegem să răspundem, cred că răspunsul ar trebui să ne reprezinte și să ne facă cinste.
Nu putem controla întotdeauna ceea ce spun ceilalți despre noi, dar putem decide cum alegem să reacționăm.
Să fii vizibil nu înseamnă să îți expui întreaga viață
Mai există o teamă pe care o înțeleg foarte bine: aceea că, odată ce alegem să devenim mai vizibili, trebuie să renunțăm la intimitate.
Dar eu nu cred că lucrurile trebuie să stea așa.
Putem vorbi despre profesia noastră, despre proiectele pe care le construim, despre pasiuni, călătorii sau experiențe personale, fără să povestim absolut tot ce se întâmplă în viața noastră.
Nu orice conflict de familie trebuie făcut public.
Nu orice discuție din cuplu trebuie transformată într-o postare.
Și nu orice moment dificil trebuie împărtășit cu oamenii care ne urmăresc.
Mai există și responsabilitatea față de persoanele din jurul nostru, care poate nu își doresc să fie expuse.
Eu prefer eleganța, naturalețea și discreția atunci când vine vorba despre imaginea personală.
Cred că fiecare dintre noi are dreptul să își stabilească propriile limite și să decidă ce anume dorește să păstreze doar pentru sine.
Să ai curajul de a fi văzut nu înseamnă să le oferi celorlalți acces la întreaga ta viață.
Poți fi prezent în online și, în același timp, să îți protejezi intimitatea.
Poți să îți faci cunoscute proiectele și realizările fără să transformi fiecare experiență personală într-un subiect public.
Și cred că este important să înțelegem această diferență.
Dar oare trebuie să fim cu toții prezenți în social media?
Înainte să îi recomand unui om să devină mai vizibil, l-aș întreba dacă își dorește cu adevărat acest lucru.
Vrea să își facă mai cunoscută activitatea profesională? Vrea să împărtășească o pasiune? Vrea să cunoască oameni noi sau să păstreze legătura cu prieteni pe care nu îi mai întâlnește atât de des?
Sau poate are un proiect în care crede și își dorește să ajungă la mai mulți oameni?
Cred că răspunsul este important.
Nu toată lumea trebuie să devină creator de conținut. Nu toată lumea trebuie să aibă o comunitate mare și nici să posteze permanent despre ceea ce face.
Dar, dacă îți dorești să comunici, dacă ai experiențe pe care ai vrea să le împărtășești sau dacă ai construit ceva în care ai investit timp, energie și pasiune, mi se pare păcat să renunți doar pentru că te temi de ceea ce ar putea spune ceilalți.
Și aici cred că este diferența pe care ar trebui să o facem.
Una este să alegem discreția pentru că așa ne simțim bine.
Și alta este să ne dorim să fim văzuți, dar să nu ne dăm voie.
Prin proiectul „Curajul de a fi”, îmi doresc să îi încurajez tocmai pe oamenii care simt că au ceva de comunicat, dar care nu au găsit încă încrederea necesară pentru a face acest pas.
Nu vreau să îi transform în alte persoane și nici să îi conving că trebuie să fie prezenți peste tot.
Mi-aș dori să înțeleagă că experiențele, ideile și poveștile lor pot avea valoare și că nu trebuie să aștepte să devină perfecți pentru a le împărtăși.
Pentru că și eu încă învăț acest lucru.
Chiar după atâția ani în marketing și după experiența podcastului, mai am momente în care mă întreb dacă sunt suficient de bună.
Diferența este că încerc să nu mai las această întrebare să mă oprească.
Firul roșu | Ideea care rămâne
Nu trebuie să fii mai frumos, mai carismatic, mai inteligent sau mai pregătit decât ceilalți ca să ai curajul să te arăți.
Și nu trebuie să îți expui întreaga viață pentru a fi prezent în online.
Dacă îți dorești să comunici, fă-o pentru tine, pentru ceea ce ești și pentru ceea ce ai construit. Nu pentru a obține aprobarea tuturor.
Nu lăsa frica de judecată să decidă în locul tău.
Pentru că uneori curajul nu înseamnă să nu îți mai fie teamă, ci să descoperi că poți face lucrurile pe care ți le dorești chiar și atunci când ai emoții.
